Bisos de s'atunzile
de Romanu Adriani Lay

Sogni della Terza età

Cando su sole s’ asciat su manzanu
e a s’ aboju torro cun sa vida,
dicciosu mi consolo ‘e s’ avreschida
comente sos rebuddos in beranu
e m’ ingranzeo d’ esser fitianu
de sa noale die accudida.

Biso su tempus de sa pitzinnia
ch’ ‘idende nudidade ap’ arigadu,
como ch’ in s’ atunzile so intradu
tottu su ch’ ‘ido est pro me poesia,
su tand’ assolvo ca giovanu fia
e m’ asselenat s’ àer imbetzadu.

S’ àsciant como disizos incubidos
che rundineddas chi pintan s’ aera
e lìmpios che rios in costera,
naschen che puzoneddos in sos nidos,
m’ imberghen’ de dultzuras sos sentidos,
m’ istrinant amistade e galavera.

Rujispànos chintales manzaniles
iscaldint de sa terra sos umores
e l’ illàtant de ìnnidos colores,
bessint da-i sas murellas sos ansiles,
anzones brinchitend’ in sos cuiles
saludant belidende sos pastores.

In sa peza m’ imbaro abbaidende
in tundu cosas bellas e vilesas,
che in fozos de liberos sunt presas,
ma si sunt, s’ una s’ ater’ atzuffende,
pro sas zenias chi sunt recuende
nessi crescant isetos e binchesas.

Betto madrighe in sa mesa e meledo
suighende cumassos de disizos,
cma pagos meda nde ‘ido ‘e manizos
ca da-i sas tronas aizu nd’ assedo
e a tot’ ora inchietu mi pedo:
Ite lassamus de giudu a sos fizos?

Su sol’ istracu leat sa falada,
e cun s’ iscurigare ‘e sas aèras
sig’ a mi meledare sas chimeras,
e un’ atera die ch’ est sobrada,
fòrsis sa notte chi siat fadada,
cras chi s’ abèrent sas chi sunt ispèras.

Ittiri Cannedu, Atunzu 2011

Terzu Premiu. Cuncursu “Antoni Andria Cucca” Ossi 07/01/2012