DIEU EST TOUJOURS LA
de VICTOR HUGO
bortada in sardu dae:
anna maria sechi

II
Ahi de me, trìulas si faghet sa corona,
S’ìstiu pianu pianu cancelladu
Falat foza a foza in s’erva
E die pro die in su passadu!

Poi santigaine perdet s’indorada
E sos padentes in sos lontanos bleus,
Ammuntant de sas issoro rugias pedditzas
Sa pala des sos montijos infritulidos !

S’igerru de nues sena nùmeru
Bessit e che bogat s’ìstiu dae chelu,
Simile a su tempus, s’ìscuru farcadore
Sighit s’eternu seminadore!

Su pòberu tando s’assustat e pregat,
S’igerru, ahi de me, est Deus chi drommit,
Est su fàmine biaitu e lanzu
Chi tremulat in su fòghile mortu!

Crèet de bìdere una manu de marmaru
Chi mutilende sa die iscura,
Nche leat totus sos frutos dae s’arbure,
E totus sos ragios dae s’atzurru !

Isse pranghet, sa natura est morta !
Oh igerru rude ! Oh tosta lege!
Totu in unu, un’ànghelu aberit sa gianna
E narat riende: so Deo!

Cuss’ànghelu chi d’at a chie tremat
Est s’elemòsina, cun ogros de dulcura,
Cun su fronte crèdulu chi assimitzat
A sa fide chi l’est sorre!

Deo so sa Caridade, s’amiga
Chi s’ìschidat prima de su die,
Cando sa natura s’est drommida
E chi Deus m’at nadu : tocada a tie!

Benzo a bisitare sa domita tua
Fiuda de s’ìstiu incantadu,
Deo, so sa fiza de s’oratzione
Apo manos chi s’aberint cun fatzilidade!

Acudo ca s’istajone est mala,
Acudo ca s’indigente at frittu,
Acudo ca s’erva tèbida
Non faghet prus umbra in sa cobertura!

Deo prego, e mai ordino
Cara a totu òmine, chie si siat,
Lasso s’alligria a chie dada
E la giuto a chie retzidi !

Oh bisione augusta e modesta,
Inue su Segnore ammisciat pro nois
Su chi s’ànghelu at de prus celeste,
Su chi sa fèmina at de prus dulche!

A su letu de su etzu solitariu
Inchinat unu fronte dèchidu,
E nudda est prus bellu in sa terra
E nudda est prus mannu suta sos chelos!

Cando iscardinde sas petorras
Tra sos binugros suos triunfantes,
Issa tenet in sas manos suas divinas
Sos pedes nudus de sos pizinneddos !

Issa intrat in ogni domo ruta,
Lassende a su pòberu cuntentu,
Su bìnu, su pane friscu, s’otzu ermanu,
Su coragiu torradu!

Su fogu! Su bellu fogu allegru
A su purperu ardente simile,
Chi faghet bènnere a su fòghile
Su tzegu chi crèet de riere a su sole!

Pustis chircat in bicos a sas lacanas
Giutos dae sos vapores fritos,
Sos pitzinnos chi s’ident nudos e brutos
Chi sunt morzende incredulos !

Custu est subra totu su chi issa amat !
Frontes dèbiles in s’umbra ingullidos !
Bestidos dae unu triplu diadema
Innozentes, pòberos e minores !

Sunt mengius chi nois non semus
Issa lis d’at a su matessi tempus
Cun su pane chi bisontzat a sos òmines,
Su basu chi bisontzat a sos pitzinnos!