Su Segnore apo 'idu!

di Benito Saba

Galu a s'iscuru, prima 'e s'impuddile,
Maddalena s'avvíat a sa tumba.
Sa pedra 'e su sepulcru... est bortulada!
Curret Maria, curret, bolat, curret
e a Pedru e Giuanne, battimosa,
in angústia relatat, isporada.
E issos, solovados, unigosos,
coidadosos andan a sa losa.
Tuccan umpare e paris sun coittende;
su zóvanu Giuanne a Pedru colat,
curret e primu arrivit a sa tumba,
ma, lómpidu, l'isettat patzïente.
Su sepulcru est abbertu, no b'hat nemos!
Intrat Pedru e sos telos mirat sustu
e puru su sudáriu postu a un’ala.
Tando intrat Giuanne s'istimadu,
'idet e creet, gasi, tot'in d'una!
Silentzïosos torran in tzittade...

Sola, Maria 'e Mágdala, abbarrada
a prope 'e su sepulcru, isconsolada,
subra sa preda sétzida pianghende,
annoditat a costas e sebestat
un ómine... chi fortzi est su custódiu
de su zardinu e puru de sa tumba!
« Segnore, si 'ois L'hazis bogadu,
narádemi ue L'hazis remunidu,
chi 'eo ando luego a Lu leare! ».
Gesus, cun boghe ch'issa connoschiat:
« Maria! », li respondet amistosu.
Atturdida, assustada issa si girat,
ispantada ticchírrïat: « Rabbuni! ».
(chi cheret narrer "Mastru meu caru!").
Ma Gesus corïale li cumandat
de andare a sos frades pro notiare:
« Álscio a su Babbu meu e Babbu 'ostru
chi est su Deus meu e Deu 'ostru! ».
Torrat a sos discípulos Maria
e s'eventu proclamat cun apporta:
« Su Segnore apo 'idu! Isse est biu! ».

Pro s'ánima in puresa creet a primu
chie su Coro 'e Gesus at intesu (*).
A chie amadu at meda, perdonadu
est meda cun amore (**) e a primu 'idet
cun ojos de sos ánghelos in glória.
A tie, Maddalena, su Segnore,
posca 'e sa Mama Sua, at granzeadu
de sa prima visione su consolu
e sa missione 'e Lu testimonzare
Resussitadu a sos ómines totu.

(2004) (cfr. Evangéliu 'e Santu Giuanne, cap. 20, vv. 1-19)

(*) Giuanne in s'ultima chena hat mujadu sa conca subra sa pettorra 'e Gesus. (Cfr. Evangéliu 'e Giuanne, cap. 13, v. 25).
(**) Cfr. Evangéliu 'e Luca, cap. 7, v. 47