Ciupinu li naraiant dae sende minore ma su lumen sou de Battizu fit Zuseppe.
A mannu l’ant postu Inciupidu ca fit amigu de sa cuba chi, naraiat isse, a la bider gai chìbera, nd’aiat dolu. E pro cuss’est chi in vida sua at fattu sempre su médiu de allebiare sas cubas.
Pro ischire cantu buffaiat Inciupidu tiat poder bastare chi una bia, in sa Falada de su Trògliu, s’est imbaradu in gianna de una chentina inue fint mudende su binu. Su padronu l’at cumbidadu aporrèndeli un’istagnale de duos litros e isse che l’at tragadu tott’a un’alénu.
Maravizadu cuddu li faghet: “E ite diaulu, Inciupi’, eo mancu si esseret istadu abba mi l’aère buffadu un’istagnale de duos litros!”
“Nemmancu deo si fit istad’abba!” l’at torradu peraula Inciupidu frobbendesi su mutzighile cun s’imbesse de sa manu e torrendeche s’istagnale.
A infora de un’aineddu, sa domitta inue istaiat e unu cantigheddu de binza, atera propiedade non nd’aiat de su tottu. Andaiat a sa zoronada e, si s’incontraiat sanu, tribagliende fit unu dimòniu.
Barant’annos aiat cando s’est cojuadu. Aiat leadu una furistera, fedale sua e famada che-i sas mezus ebbas curridoras de sa leàda.
“Fama pro fama, ma però - naraiat sa zente – a donzunu sa fama sua.”
E già fit gai ca, Inciupidu fit famadu pro su binu e-i sa fémina pro… su fattu sou. E finas pustis cojuados, maridu e muzere ant sighidu onzunu su caminu sou.
A daghi recuiat, Inciupidu fit sempre imbreagu e, si non, già cumpriat s’affatzenda intro de domo. E finas sa muzere faghiat su dovere in domo e fora de domo comente fit abbitzada dae sende bajana.
“Sos corros – naraiat s’omine – sunt che-i sas dentes: ainnantis dolent e pustis
non si nde podet fagher a mancu.” A Inciupidu, pius a prestu, mancu dòfidos li sunt ca isse fit nàschidu cun “sas dentes” deréttu.
Sa zente de bidda oramai non bi poniat pius afficcu e ne a corros e ne a binu. Issa, sa fémina, fit puru una bona pobidda: sa domo sua fit sempre un’ispiju e tenìat su maridu sempre bene postu. A si cunfessare andaiat a Tàttari ca su Frebbanu, nachi, non fit a géniu sou.
A géniu sou, pro gai, fit s’arveri, un’òmine ischidu in meighinas de ervas, dae su pedrusìmula a s’erva de sas murènas e de su male de sa pedra, dae sa palmutza a sa limbòina, a sa pigulòsa e gai.
Càrolu si naraiat s’arveri e, no ebbìa de ervas fit ischidu, ma connoschiat finas sos males anzenos de totta sa bidda. Chie intraiat in sa buttega sua nd’essiat pienu de novas chi non beniat bene a las contare.
Una bolta chi Inciupidu, in muscione fràzigu che sempre, est intradu a si fagher s’arva, Càrolu l’at fattu: “E ite novas, Inciupi’?”
E-i cuddu, altziende sas manos a chelu, at torradu peràula nende: “E ite novas, Caroli’, sa fémina m’est ponzende sos corros!…” – “Apo nadu ite novas” l’at fattu s’arveri, crettendelu mesu surdu… In donzi modu, finas si s’istima tra unu e s’àteru non fit meda, Inciupidu fit fittianu de s’arveri e-i s’arveri fit fittianu de sa muzere de Inciupidu. Unu impittaiat pius binu chi non pilu e-i s’àteru pius pilu chi non binu.
Est a narrer chi Inciupidu fit sempre barvilongu e-i cuddu faghiat s’arva sua e-i sa de sos àteros. “A donzunu s’arte sua” narat unu dìcciu antigu.
Dae un’annu fit passada sa gherra e-i sos americanos nd’aiant batìdu sa meighina pro s’attilipische: su DDT.
Unu sero de su mese de trìulas, Inciupidu e-i sa fémina, leendesi su friscu, fint sétzidos in gianna, unu a s’ala de intro e-i s’àtera a s’ala de fora.
“Mah, Inciupi? – faghet sa fémina _ fia pensende a comente sunt mudende sos tempos… A l’ischis chi no est passada nemmancu s’abba Santa, ocannu?!” –
“ E ite bisonzu b’at de abba Santa?… Ello no ant dadu su DDT?!…” faghet s’òmine sériu sériu. “A tie nemmancu su DDT ti nde sàmunat su macchine chi as in conca!… Ello cosas de narrer sunt custas? A tie, a ti sanare, bi cheret s’oratzione de s’arza ca su binu t’at dadu unu mossu pius mannu meda de su chi cuss’animale malaittu dat a sos cristianos” – “Ah, gai ti piaghet a tie?… Eo bell’interradu in su ledàmine fintzas a butuju e tue ballende e cantende.
E cun chie tias ballare, tue? Cun sas battias, non, ca, gràscias a Deus eo già m’agatto ancora.
Cun sas bajanas non creo ca bajana già non bi ses bistada mai… Cun sas cojuadas, mi paret, nemmancu ca tias esser sa muzere de unu “mossigadu”. “E ite b’intrat cussu?!… No ap’a esser una fémina che-i sas àteras? Si ti fattèrant cussa meighina, eo tia esser sa prima a intrare in sa funtzione. M’as a bider, tando, ballende e cantende!… Como, pius a prestu, bae a ti corcare ca si non sighis a buffare e ti che corcas cottu che-i sa làddara.” –
“Làssami buffare cust’ultimu ticcu ca si non si nde faghet finas sa beffe! Ell’e dae chie l’as bidu a si lassare su binu in fund’a su fiascu. Cando unu tribagliu si cumintzat, cheret cumpridu de su tottu. E già chi ses intrada in custu ballu de s’arza, nàrami tottu su chi tias cherrer fagher a mi sanare. Eo so interradu in su ledàmine, a conc’a fora” “ E deo so a inghìriu cun sas àteras féminas: sette cojuadas semus. E-i como bidimus si s’arza chi t’at mossigadu est un’arza cojuada. Tue, Inciupi’, comente ti passat su dolore, faedda, nara calchi cosa séria, ma però, mi non nerzas issollòrios.
E-i como tottas sette ballamus cantende sa cantone:
“Mi’ unu pindalitzone:
est che battarzu d’erveghe
est andende a s’isfrenada.
Inue cheres mi lu pone
tantu già so cojuada
e no est mia sa neghe.”
Inciupi’, passadu t’est su mossu de s’arza?”
A s’ala de intro comente fit, s’òmine, e a s’iscuru, sighìat a buffare che dimòniu e sena torrare alénu.
“Coro meu, faghet sa fémina accontzendesi in sa banchitta. Cheret chi proémus cun sas battìas. Accollas sette battìas a inghìriu a Inciupidu interradu in su ledàmine. Comares mias cheret chi balledas e cantedas pro nd’isòlver a maridu meu dae custa cadena malaitta de su mossu de s’arza. Como cherìmus ischire si est battìa.
“Un’ispina de tirìa
m’at punt’in mesa pettorra
inoghe da titt’in titta.
Nàrami si ses battìa,
da ue benis ti che torra,
tocca, tocca e coitta.”
Embe’, Inciupi’, mezoru a bi nd’at?
Non mi torrat peraula… Cheret narrer chi no est nemmancu battìa… E chi siet bajana?”
E perintantu Inciupidu, a sa muda a sa muda, sighiat a tragare lassendela narrer e cantare.
“Como ando a giamare sette bajànas ca nde cherzo bogare atzòla” e s’accòntzat in sa banchitta.
“Inciupi’, mi’ chi sunt bénnidas sas bajanas. Como, a inghìriu tou, ant a ballare cantende. Si non ti sanant custas, su male tou est male malu e no isco cale médiu leare”
Cuddu, sempre a s’ala de intro, a s’iscuru e imperriadu a una cadrèa, sighiat a sutzare a retentu, sena si frimmare mai.
Nd’aiat pérdidu sa ciccìa ma non si nde fit nemmancu abbizadu. Sa ciccìa, Inciupidu nde la perdìat, si podet bene cumprender, cando arriviat a sa cumpridura…
“Accollas – faghet sa muzere sempre accontzendesi su culu in sa banchitta – sette bajanas, una mezus de s’àtera, bene bestidas in costumen de gala che-i sas cojuadas e che-i sas battìas. Sunt a manudenta e dae inoghe a un’iscutta ant a iscomintzare sa funtzione.
Tue, Inciupi’, comente ti passat su male, nara calchi cosa. Abbéri s’oju, ma però: su chi naras tet esser sa veridade, mi’ non nerzas issollòrios. Accollas, ballende a sa séria, tètteras che cannas, istrìziles e bene fattas. Sa munnedda si movet comente su corpus a tempus de musica. Parent sette coloras inghiriadas a tie Inciupi’, sette coloras ficchidas, a conca in altu. Comente si movent, s’allorighìttant, s’ingrùsciant, altziant un’anca, altziant s’atera fin’a s’ider sas mudandas. Sas coscias parent de casu friscu, biancas nidas e tottu che pares. Sette sunt sas boghes e paret una ebbìa:
“E inue ses Inciupidu,
Mi’, accollas sas bajanas
a inghìriu ballende.
Ses dae male patìdu,
tando si cheres chi sanas
a s’arza semus preghende”
Embe’, Inciupi’, ite mi naras?”
Cuddu sempre a sa muda, sighiat a sutzare in bòidu ca in su fiascu non b’aiat pius nudda.
“Inciupi’, nàrami cal’est su médiu de leare. Naramìlu, si l’ischis. Apo proadu cun sas cojuadas, cun sas battias e cun sas bajanas ma non b’at médiu de ti nd’isolvere dae custu male” – “ E proa cun sas bagassas – faghet Inciupidu dae intro – e bàttimi un’àteru fiascu chi ch’apo tragadu s’ultimu ticcu.”
“Si as faeddadu, cheret narrer chi ses sanu de su tottu, maridu me’. Bae a ti corcare ca eo ancora apo ite fagher…”
In su biccu de sa contonada, sutt’a s’umbra de unu chercu chi cavacaiat sa luna de trìulas, Càrolu, mastru de pilu, che astore, fit isettende.