Sa festa

A sa festa ‘e Santu Gòsomo cad’annu andat sos mundos: Mamujada tot’intrea, ca sa festa est s’insoro; tando sos de sas biddas de afùrriu, Gavoi Ollollai Lodine Sarule e àteros, medas fintzas a novinare; ma che nd’arribat puru dae àteras partes de Sardinna, fintzas dae sos chirros de Campidanu 'e josso e dae sa Gaddura.
Logu bi nd'at po totus, ca afùrriu de sa cresiedda b'at aer a inghìriu nessi sessanta cumbessias, totus a muru 'e mesu una pitzigada a s'àtera. Bassiteddas, est abberu, e minoronzas; ma sa zente chi b'istat no lu credet niune. Sa pratza jughet un'istèrrida chi bi poden istare mizas de pessones, prenèndela a isticu. Ma si b'esseret bisonzu, a s'ala 'e foras, campu campu, logu est chi non b'at, in mesu de chercos mannos e de èliches artas! E b'at puru carchi nodu de perda e carchi preca po dromire o po s'acucare, in casu de abba.
Su portale mannu, parande cara a su caminu chi torrat a Mamujada, po totu su tempus de sa festa est semper irbabarriau die e note, e sa zente intrande e essinde. A s'àteru chirru, cumente parande cara a Lodine, unu portaleddu lu lassan apertu a de die e lu serran a de note, po dònnia bonu bisonzu.

Su bonu 'e sos novinantes, jai s'ischit, sun mamujadinos, ca su comitau at semper nau chi solu su tres unu de sas cumbessias est po sos de sas biddas de afùrriu, cumente fimus nande prima, e carchi borta puru a calicunu de Nùgoro o de àtera bidda prus allargu. Sos chi intran, isetan annos po torrare a intrare, ca tocat a dare su cuntentu a totus, a borta a borta.
A bier si nde sortiat zente, est!
Parentes e amigos de sos novinantes non mancaian mai a sa festa, ma sos custrintos andaian a si che istare puru a novinare. Dònnia sero, apusti essios dae sa novena, fit a chenare e tando ballos finas a tardu 'e note, a lucore de luna e de carchi lampadinedda, o a un'ala de su fogu, allutu totu sa note.
A chie cheriat ballare; a chie nono bi fit sa murra, su jogu 'e sa mata o su chistioninzu in s'oru 'e sas cumbessias: fatu fatu risu a iscacaratzos, boghes de allegria, carchi tassita de binu e su cafè a cad'ora. Sos pitzinneddos minores giogande a su tene tene o afùrriu de su ballu, a tirare su bestire a sas fèminas chi fian ballande, e collindesiche carchi tiru, dònnia tantu.

Sa die de sa festa, dae bonu manzanu, sas fèminas a mundare su logu a innantis de sas domitas, imbolande donzi tantu carchi puale de abba, po innetare bene. Sas tzias mannas che fin torradas dae crèsia, ca issas andaian a sa missa 'e chitzo, da chi apustis tempus non bi nd'aiat. Sos òmines tenian de secare sa petza po su pranzu, de prenare sas ampullas de binu, de assentare sas mesas, de arregollire istojas e mantalafos, po chi b'esseret su logu còdumu, ca zente nd'arribbaiat a muntones e totus cherian acasazados.
In sa pratza puru, cosa 'e femineddas a iscopa e a puales de abba fian innetande bene totue e che fian catzande su carbone e sa chisina de su fogu de sa note prima. Duos turronarzos fian afariaos isterrende sas mesas e bogande dae su carretone sos imbòlicos de su turrone. Prus a un'ala tres barracas de tzillerarjos de Mamujada, pesadas carchi die prima, fin jai a tretu de collire zente e de dare a bufare: binu nieddu e binu biancu, birra, tzichetes de marsala e de ànitze, su prus; e sas caramellas, po chie non podiat bufare e po pitzinnos minores.
A ala 'e foras, acante a s'intrada de su portale mannu, totu s'àteru: bendidores de itesisiat, o iscannos o sonazas o seddas chi esseren; sos tzios de Cabras amaniande brasieris po arrostire pische e ambidda; sos bendidores de jogos po pitzinneddos, chi aggradaian puru a sos mannitos, ca fian càrrigos de roba arribbada dae continente, e sa zente fit semper a gula de cosas noas.
A ora de sas noe, sa pratza che fit jai prena de zente, e sos istranzos fin andande a chircare sos amigos in sas cumbessias. In crèia su retore fit acabande de cunfessare prima de comintzare sa missa mezore e de fagher s'inghìriu de sa professone. A l'azudare, cumente a cad'annu, bi fin àteros duos preides, unu parde de Santa Justa, intrau in tempus e a barba bianca, e Retore Murru, zòvanu de tempus e bene postu de carena, buddusoinu, chi istaiat in Santu Gòsomo totu su tempus de novinare e totas tres dies de festa. Nachi s'àghera li cufaviat e si che colaiat totu s'annu chene peruna maledia.

S'istrumpa

Sa prima die de sa festa, cumente a cad'annu, si faghiat sa professone affùrriu de sa pratza, colande a innantis de sas cumbessias, ghetande totue sa benedissione de su Santu. Acabada sa missa si curriat sa bàrdia in su caminu po andare cara a Mamujada, e totu sa zente si poniat a un'ala e a s'àtera po bier bene si fian semper sos mamujadinos sos menzus caddos currende e sos menzus zòvanos faghende parìllias, arriscàndesi sa pedde po fagher balentias de macos. Unu nudda fit a si truncare s'ischina irdobande de mala manera, cumente a unu de Onne s'annu passau; ma niune si nde podiat istare e cad'annu fian prus macos de prima.
A su merie ballos a tres pizas, totu sortios in pare, zente de totue. Sa pratza prena e duos sonadores, unu a organitu e s'àteru a fisarmònica, po si dare su càmbiu. A pusti chena sa gara poètica fit de leze; sos menzus cantadores, semper tres e a bortas fintzas bator, tres cantande e unu pasande, tiraos a billetes, si su tema fit in tres. A tardu 'e note su bonu ghiraian a bidda insoro, àteros s'acodumaian in sas cumbessias, tratesos dae sos amigos a fortza; medas andaian a sos chercos a irbentiare, po torrare in chitzo a sas barracas a comitzare torra dae bonu manzanu.

Dae una pariga de annos in goi, a sa 'e duas dies, dae sas noe de manzanu bi fit s'istrumpa, in mesu 'e sa pratza.
Non mancaiat mai mancu prima s'istrumpa, ca sos gherradores de cada bidda cherian provare sas trintzas a sos àteros istranzos, ma su bonu tando la gherraian in foras, in unu tretu lìmpiu inue non bi fit perda, ca fit unu nudda a addobbare sa conca e a si fagher carchi trincu o carchi istròpiu, non dande atentu.
Ma s'annu chi a gherrare a istrumpa s'est postu unu retore, a bestire longu e a crèria fata, niune s'est moviu po essire a foras e totu sa zente at acudiu a bider prus de prima. O esseret su bestire nieddu, o sa crèria, o Santu Gòsomo in cue acante, a su retore non l'an pòtziu ghetare ne sos mamujadinos e ne àteros istranzos de balia, chi b'an provau. E dae tando retore Murru de Buddusò, a sa 'e duas dies a sas noe de manzanu, fit semper prantau in mesu 'e sa pratza po gherrare a istrumpa.

Ocannu puru ch'est jai in cue, in mesu 'e sa pratza, paris a chistione cun s'operaju de su Santu, tziu Bissente Golosio, , isetande chi sos gherradores si presenten. Intro 'e mes'ora su logu che fit prenu de zente, a chie a disizu de comintzare a gherrare e a chie de si godire sas irgherriadas e de bider sos amigos suos o sos de sa bidda sua binchende a sos àteros; ma totus, de calesisiat bidda, fian a gula de bider gherrande a su retore, siat po sa beste niedda, e siat po sas molinadas e sos irdòbidos cando ghetaiat a s'àteru a terra, ca niune los faghiat cumente a issu.
- Deo mi depo ponner cun unu solu de donzi bidda, e cando gherro cun unu, àteros duos gherradores depen intrare prima de torrare a gherrare deo, ca deo puru apo bisonzu de torrare s'àlidu - aiat nadu su retore.
-Faghimus chi po donzi bidda non nd'intret prus de duos, ca si nono no l'acabbamus prus; e solu unu cada bidda po su retore, ca at bintu s'annu passau.

A gherrare cun unu fit a fagher o duas o tres istrumpas, ca in casu nd'esseren bintu una peròmine si depiat gherrare sa 'e tres; e duncas binchiat a chie ghetaiat a s'àteru duas bortas.
S'abbrancu fit a manu a chintu, sa destra a suta e sa manca a supra, sa cara afrontande a destra, e a acantzare a su brussu, no a su tzintu a innantis o a secus, cumente calicunu diat aer chèrfidu. Si podiat ghetare s'anca o su pede o su fenucru, bastas chi no esseret a iscudidura. De barba e de ossu non si nde chistionaiat, ca fit cosa de pitzinnos minores.
S'istrumpa comintzaiat cando ambasduos fian bene paraos, acantzaos a frimu e bene chistirios in s'ischina, sas ancas apertas e cantu prus tiradas a secus. Jùighes a dare sinzale non bi nd'aiat; totu sos chi bi fin afùrriu fin abaidende bene e si calicunu fachiat su chi non tocat che lu bogaian a fora de mala manera, chene mancu si nd'abizare. Solu un'isterzare si poniat a fagher jochitos!
Po bincher si depiat ponner a s'àteru palas a terra nessi po un'istante, bastas chi ch'esseret tocau. Unu si podiat zirare cumente cheriat, ma tocau chi ch'esseret a terra cun sas palas o cun su coddu, ch'aiat pèrdiu. Custu puru lu bidian totus e chistiones de fagher non bi nd'aiat.

Sa prima istrumpa l'an gherrà unu de Ovodda, bete trìmpanu artu e grussu, cun unu de Onne, non gai artu e palilargu, unu truncu.
Chimbe o ses mamujadinos si sun postos a torrare sa zente in issecus, lassande sos gherradores solos in mesu de sa pratza manna, de manera chi totus podian bider bene. A s'ala 'e sa crèsia bi fit a innantis retore Murru cun su retore de Mamujada e s'operaju, tziu Bissente, chi bogaiat de conca si b'esseret dispìtzia in s'istrumpa.
Afùrriu sa zente a pizas. In dainnantis sos pitzinnos minores, su bonu sètzidos in terra, e carchi òmine betzu, cun sa cadiredda sua; a ala 'e secus fèminas supra carchi perda o in un'iscanneddu, po che poder bider; su restu, totu sos gherradores de cada bidda cun cumpanzos e paesanos, aggrupaos po bider de seberare a chie ponner a gherrare.
Sos duos gherradores, incrunaos a culu in foras, an comintzau a si dare carchi tiradedda, a nànnigos, movèndesi in tundu cando a un'ala e cando a s'àtera. Totu in unu su onnesu, prus bassitu, s'est acurtziau a s'àteru, l'at astrintu, l'at pesau apenas dae terra, l'at dau un'istriozada ponèndeli su pede a mes'anca e l'at irbatzicau a terra, cun unu irdòbidu e una nue de prùghere, ca fit mannu e grussu.
Sas boghes de sa zente che las an intesas in Lodine, su prus sos de Onne.
-Magiùncas, chi at corriau s' ovoddesu!-
-Ista atentu, dimòniu! No lu lasses acurtziare, no! Fàghelu a pinnicadura!
-Una molinada, dàeli; pèsalu in artu e iscrìcalu a terrra!

Cuntentos sos de Onne; cussizande sos de Ovodda! Sos àteros puru, cadiunu teniat ite narrer.
Sos gherradores de donzi bidda intantu fin pessande a chie mandare de issos a gherrare cun su binchidore; e cun su retore, su prus. Si si podiat lassare su menzus po gherrare cun su retore, chene che l'istracare prima, bi podiat esser puru bonu isperu de lu ghetare, ca fit cussu su de importu.
Cuddos fin faghende sa 'e duas, a fùrrios e a tiradas, cando unu cando s'àteru. S'ovoddesu est rennèssiu a si lu afrontare a petorras e a che lu pesare unu pagu dae terra; deretu l'at dau una molinada e tando l'at furriau a s'àtera. Su onnesu che pariat bintu ma, a ancas largas, cumente fit irdobande at achipiu a ponner su pede, e s'at tirau s'ovoddesu cara a issu etotu, at fatu sa ziradedda e l'at iscutu a terra: mancu intesa.
Sos de Onne a boghes in chelu e in terra; mudos sos de Ovodda, semper de sos menzus a s'istrumpa.

Retore Murru

Andat a si pasare su 'e Onne e imbucat su retore.
Artinu ma non meda, fatzitundu, grussitu, coladu 'e trinta, fortzis trintachimbe. Iscantzat sa gutonera dae sa gula fintzas a pedes, si che tirat su collare, e sa veste lia dat a retore Nonnis de Mamujada, bene sètzidu in una cadira acante a s'operaju. A pantalones longos e camisa niedda, a cosinzos de pedde, ca su pede abbarrait prus frimu, su retore si ponet in mesu a manos in chintu, isetande su gherradore.
Nd'istupat duos, unu de Ortzai e unu 'e Sarule: si chistionan tra issos e abbarrat su 'e Sarule, artu e lanzu, a cambales e a maniches de camisa. Acùrtzian a pare, si pican a manu a chintu, astringhen bene su brussu cun sa manu e atacan a gherrare. Deretu su retore li ghetat s'anca, lu zirat e l'imbròssinat in terra; mancu bidu!
Si torran a abbrancare e su sarulesu si pìnnicat totu finas a bassu, po no lu torrare a frigare. Su retore, puru issu, si pìnnicat totu, e cun su brussu e sa manu che l'andat in bassu in s'ischina; a s'ispessà li dat un'istratzada, si l'astringhet a frimu, lu pesat cante cante e lu corcat in terra, a costa longa. Prùghere cante a prima, si non prus.
-Prus longu est, prus in presse irdobat!- abbòghinat calicunu.
-Unu dimòniu est, ater e de retore!!- li sighin sos de Sarule, discuntentos.

Su retore s'ischìtzinat su prùghere dae sos pantalones, achicat sa manu po saludare e si che torrat a logu suo, acante a retore Nonnis.
Duos gherradores intran a mesu e incomintzan un'àtera istrumpa, sa zente a boghes; unu de Mamujada e unu de Ollollai. Sos de Ollollai an mandau su menzus chi aian in cue, po bider si fit a tretu de isterrer a su retore, ma su mamujadinu no l'at lassadu mancu tocare a terra. Una infatu 'e s'àtera l'at istrumpau ambas bortas. No ischian su de fagher.
-Antonizusepe bi cheriat inoghe; issu solu bi la podet fagher - at nau unu de sos de Ollollai; - inoghe b'at gherradores bonos, ma su retore torrat a bincher ocannu puru!-
-Nachi teniat de atender in su sartu, in su 'e Ortzai- at nau un'àteru.
-Pitzocos, deo sedo s'ebba e ando a che lu batire. Sun galu sas deghe, ora bi nd'at. No intret ater a gherrare; ponimus a issu, cun su retore- E mòvidu est.

Antonizusepe

"A cust'ora sun faghende s'istrumpa, in Santu Gòsomo; su retore si los at a esser jogande s'ùrtimunu, cumente a s'annu passau. Jai l'aia chèrfidu bider; nan ch'est bonu!".
-Oh Antonizuse'! Antonizuse'!
-Oh, it'est costau?
-Insedda su caddu e aio' cun mie a Santu Gòsomo. In mente lu tenes cuddu retore de Buddusò chi s'annu passau at bintu a s'istrumpa? Ocannu est peus; non lu podet bincher nemos si no est tue!
-Tue jughes patatas in conca, jughes! No lu bides no, chi so curande sas erbeghes? E ite lasso, totu a mesu incumbentu?
-Si non benis, ocannu puru su retore buddusoinu si ch'andat binchidore; una brigonza est, su risu chi s'at a fagher! Lassa totu ti naro, custu sero o cras manzanu benzo deo e ti las curo s'ùrtimuna, si mi credes!
-A creder jai ti credo, ma mi ch'est picande s'ànimu. A mi mover como, a andare a Santu Gosomo a gherrare a s'istrumpa...!
-Ti so nande chi totus sun isetande a tue, puru sos de Sarule, sos de Ovodda, sos de Mamujada... Camina deretu, non faghet a mancare!
E no at mancau: inseddat su caddu e a Santu Gòsomo, a gherrare a s'istrumpa.

Che fit mesudie colau, cando sun arribbaos a sa pratza 'e sa festa, e solu chimbe o ses depian gherrare, prima de cuncruire s'istrumpa: un'orgolesu, un'ozastrinu de Urtzullè, su 'e Onne bassitu 'e carena, chi aiat bintu àteras duas bortas, unu mamujadinu e su retore. Antonizusepe imbucat deretu a gherrare cun su 'e Mamujada e nde faghet duas sicas; su retore nde li sestat àteras duas a su 'e Urtzullè. Deretu infatu Antonizusepe l'at ghetau tèpenes a su 'e Orgosolo: l'at bintu a sa 'e tres, ma l'at postu a peleare; pariat unu tzantzi de nudda ma fit lèpiu e de corria, lente e de nèrbios; cando che pariat in terra che fit torra ritzu e una borta l'at frigau puru: unu gatu marrudu, una rìchine, ma a s'urtimada jai l'at pitzigau, palas a terra!

Unu paghitzeddu de pasu, prima de gherrare sos ùrtimos duos; calicunu at acurtziau unu puale de abba e Antonizusepe s'at dau un'infriscada, galu sudorau dae sa pelea cun s'orgolesu. Tando cropan e gherran sa prima.
Fiat frimu su retore. Abbratzicàndelu s'intendiat deretu chi fit de sunstàntzia; e pesu b'aiat, ca fit grae che renu. A lu bier non che cumpariat gai grussu, ma afurriàndeli sos bratzos in chintu, belle belle sa manu non che crompiat a su brussu. E s'artària puru jai bi fit, ca cumente s'est incrunau prima de comitzare, pariat chi non si diat arribbare mai a che l'astringher, po lu pesare dae terra. E tando s'astrinta chi daiat, in costas e in s'ischina: pariat unu chircu de gupone, allacande sos ossos.
Unu e àteru sun abbarrados belle frimos, movende solu sos pedes donzi tantu, semper a culu tiradu a foras e ancas irbabarriadas, ambos timèndesi a pare. Ma su retore, a s'ispessada, si l'astringhet a supra suo, li dat una nannicada a un'ala, e lu corcat a s'àtera ghetàndeli s'anca. Antonizusepe a s'ora fit pessàndelu issu de fagher gasi, e non ch'at pòtzidu tirare a fora s'anca sua, po illargare su pede a s'ala chi fit irdobande: e rutu est palas aterra.
-Frigau, l'at!
-Ma cumente at fatu? A ghetare gasi a Antonizusepe...!
-Unu dimòniu, est!

Torran a acantzare. Puru su retore como pariat sudorau ca, semperacando, las aiat postas totus po lu ghetare.
Como però tocaiat a dare atentu abberu, chene lu fidare mancu un'istante, ca non si podiat picare bentu de su chi cheriat fagher e de cando fit a si mover. Po cussu cheriat a istare semper movende e nannicande, cumente po lu provare, po fagher fortza, po lu ponner in apretu. Fatu fatu un'astrinta e una pinnicadedda a un'ala, semper tirande a secus però; tando una tocadedda cun su pede po li provare s'anca, in lestresa e atentu, semper bene incrunau e a ancas largas, chene si pigare ballassa meda.
S'ora fit colande ma su retore non si moviat nudda, mancu prova faghiat. Issu si nde podiat istare de fagher aconcada, ca una che la teniat bene assentada in sa bèrtula, e po s'àtera si la podiat pigare cun àsiu.
Antonizusepe no las jughiat totus, però. L'aian chircadu po bincher e depiat bincher, ca como fit cussu su dovere suo. Non lu podiat bajulare chi su retore buddusoinu si ch'esseret andau binchidore de totu sa Barbagia.
Lassat su pessare a cussu e si puntat a su 'e fagher; si movet in presse a ziradura, cuddu andàndeli semper infatu; li dat un'astrinta e faghet fortza a s'àtera ala, cumente chi esseret a lu ghetare in cue. S'àteru ghetat su pede a frimu po parare sa pinnicada, ma a sa lestra su 'e Ollollai ghetat s'anca a s'ala contrària, li dat una bona iintorticada e a terra retore Murru, mencari chi ponet prus su coddu chi non sas palas; ma s'istrumpa est bona su matessi, ca issu est supra, e duda non bi nd'at. Un'e una.
-Ite dimòniu, Anto'!
-Ello non fit a iscasiddare no a terra, su missennore!
-Abbarra a bier si ti las provat como sas trintzas, s'ollollaesu!
Sa zente non si nde podiat istare de sa cuntentesa; fit sa 'e duas bortas chi su retore corriaiat, ca una li'aiat fata puru unu desulesu piliruju, chi aiat pèrdiu a sa 'e tres. Como però nde cheriat un'àtera.

Ambos a ghèmidas, si torran a abbrancare sa 'e tres bortas.
-Non timas Anto'!
-Pranta corazu, mih!
Ma sas boghes an acabbau deretu. Sa zente fit frima a buca aperta, in chirca de che cumprender sa idea de sos gherradores; fintzas su retore 'e Mamujada donzi tantu si nannicaiat in s'iscannu, cumente chi esseret gherrande issu in mesu 'e sa pratza, cun s'ollollaesu.
Como fit s'ora de bogare totu sa trassa, a chie nd'aiat!
Antonizusepe si la gramuzat bene e si pessat de fagher de àteru modu chi non che a prima: como isetat a si mover s'àteru, po l'isterrer cun sa fortza sua etotu. Ca su retore puru como fit in pessamentu, serende un'e una, e li tocaiat a issu puru a fagher s'atacada.
E la faghet: totu in unu s'astrinta, sa pinnicada e sa ghetada 'e s'anca, lestru che su pessamentu, totu paris, a una borta. Ma s'àteru fit isetande cussu, po lu sejare in s'àidu: che ogat s'anca sua e lia acotzat a sa 'e su retore, lu fùrriat in tundu e li càrrigat a supra. Po un'istante su 'e Buddusò s'azubentat cun su pede e agguantat a sa ritza, ma tando pendet, cumente perdende su chilìbriu, e irdobat de mala manera cun unu sonu de istràmpidu. Fata fit!
Sos disacatos de sa zente non si fian bidos mai, che a sa die. Donzunu in chirca de li narrer un'allega, a Antonizusepe, e de che li dare unu corfu a palas, dae sa cuntentesa. Calicunu puru a li fagher corazu a su retore, ca fit àbbile e de bona trassa, gherrande; una bellesa, su lu bier in trìsina.
Ambasduos retores e totu sos de Ollollai e sos gherradores de Mamujada cun un frùstiu de amigos, ch'an parau paris in sa cumbessia de s'operaju, a mandicare e a bufare fintzas a tardu 'e sero: festa manna.

-S'annu chi enit, m'at a tocare de mi batire cumpanzia, dae Budduso', ma s'istrumpa la faghimus etotu!- at nau retore Murru, apaghiau.

Vincitore premio "Montanaru" 2009 - Desulo